duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTTransportator lăsat fără mașină. Toată marfa a fost confiscată

Transportator lăsat fără mașină. Toată marfa a fost confiscată

Un sucevean care transporta lemne a rămas fără marfă, dar s-a ales și cu mașina confiscată. S-a întâmplat marți, pe 22 decembrie a.c., când polițiștii Biroului de Ordine Publică, în cooperare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și Ocolul Silvic Botoșani, au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Botoșani pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Astfel, polițiștii au oprit pentru control pe strada Porumbelului din municipiul Botoșani, o autoutilitară condusă de un bărbat de 73 de ani din județul Suceava, care transporta 10,442 metri cubi de material lemnos.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă documentele legale specifice transportului de material lemnos, motiv pentru care s-a dipus confiscarea acestuia, precum și indisponibilizarea în vederea confiscării a autoutilitarei”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m.c., neînsoțite de documente specifice.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
7.8 °
85 %
2.2kmh
87 %
D
10 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
15 °
J
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...