marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTPremii pentru copiii din sistemul de protecție

Premii pentru copiii din sistemul de protecție

Consiliul Județean Botoșani și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani au premiat, ieri, cei mai performanți copii din sistemul de protecție. Este vorba de 22 de studenți și 20 de elevi care au obținut premii și distincții importante la festivalurile și competițiile naționale la care au participat în acest an.

„În prag de sărbători, cu pace, lumină și căldură în suflet, vă dorim să aveți parte de zile minunate, de un Moș Crăciun darnic și bun. 2021 să vă aducă speranța unui nou început, energia necesară pentru a vă împlini toate obiectivele, înțelepciunea de a aprecia fiecare zi prin micile bucurii pe care vi le oferă și pe acel cineva care să vă facă să zâmbiți. Un gând bun, o inimă curată, un zâmbet pe a voastră față, rezultate școlare pe măsura stăruinței, succes în tot ceea ce întreprindeți și pace în suflet este tot ce vă dorim!”, este mesajul pe care l-a transmis președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

Copiii de la Complexul de apartamente „Amicii” Dorohoi, reuniți în grupul „Moștenitorii” și cei de la Complexul de apartamente „Floare de colț” Dorohoi au ținut să colinde conducerea executivă a Consiliului Județean, acum, în prag sărbători.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
15 ° C
15.5 °
15 °
50 %
5kmh
57 %
mar
16 °
mie
16 °
J
18 °
vin
12 °
S
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...