Istorii vechi din Botoșani – Sate din ocol ajunse proprietate particulară – Dracșani

0

S-a păstrat şi cartea trimisă de la Vistierie către diacul Grigore Tomiţă de acolo, căruia i se aduce la cunoştinţă porunca lui Alexandru Moruzi şi i se cere ca în cercetarea ce o va face la Dracşani şi Dracsâni să fie cu „sălinţă atât spre punire la cale şi odihna lăcuitorilor, cât şi spre nesupărare şi nepăgubire Mărií sale beizade”.

Murind Dimitrie Mavrocordat în anul 1817, moşia Dracşanilor e moştenită de fiul acestuia, Constantin (Costache Mavrocordat), după „Împărţala între dumilor boierii fraţi Mavrocordăteşti pe moşii şi alte averi părinţăşti”, făcută la 27 decembrie 1806. Costache Mavrocordat, căruia îi revenise moșia Dracșanilor, se născuse pe la 1773 la Cristeşti – Iaşi, unde văzuse lumina zilei, la 1744, şi tatăl său. În 1810 se căsătoreşte cu Casandra Balş, urmaşii lor fiind scoborâtori în România. Prin hrisovul din 2 noiembrie 1817, domnul Scarlat Alexandru Callimachi legiuieşte „târgul Suliţoae ce este pe moşia Dracşanul”, impulsionând prin aceasta avântul economic al aşezării. La 16 martie 1820, Mihai Şuţu voievod dă şi el o carte pentru alcătuirea unui târg pe moşia Dracşani, din ţinutul Botoşani, a lui Costache Mavrocordat biv vel postelnic. Despre avantajele pe care le presupunea statutul de târg stă mărturie zapisul din 23 aprilie 1820, pentru vânzarea cu bezmen ( pe termen lung, în schimbul unei dări, n. ns.) a unui loc de dugheni „în târgul Drăcşani, din ţinutul Botoşani”. O chitanţă din 6 iulie 1828, a vornicilor de Botoşani, pentru cerealele primite din satul Dracşani şi destinate oştilor împărăteşti ruseşti, care ocupau din acel an Principatele, arată că se luaseră de acolo peste zece tone de cereale (făină şi crupe). Dacă la 1802 Dragşanii beizadelei Dimitrie Mavrocordat aveau 140 de locuitori birnici şi niciun scutelnic, la 1816 numărul lor creşte la 220, dând un „cifert” (dare plătită trimestrial, egală în valoare în fiecare trimestru, n. ns.) de 530 de lei, aici beizadeaua având 24 de oameni fără bir. În sfârşit, la 14 ianuarie 1829, hatmanul Costachi Mavrocordat, fiul lui Dimitrie, vinde de veci (pentru totdeauna, n.ns.) lui Spiridon Andrei Pavlu „moşiia Dracşanul cu săliştile, în care să cuprinde şi proţesul pentru documenturile numitilor moşii ce au fost amanet la Andrei Pavlu şi s-au perdut în vremia răzvrătirei urmată la anul 1821” (este vorba despre revoluția lui Tudor Vladimirescu, zavera, cum i s-a mai spus în epocă, reverberată și în Moldova prin deplasările de trupe ale eteriștilor și ciocnirile armate cu otomanii, n. ns.) . Mai târziu, Spiridon Andrei Pavlu va vinde această moşie, la rândul său, unui oarecare stolnic Costache Neculau. Între timp, în statistica din 1835, Dracşanii apăreau la ocolul Coşulii, pentru ca în 1838 să treacă la ocolul Miletinului.

Rezumând istoricul proprietății asupra satului Dragșani/Dracșani, acesta a fost dintru început moșie răzășească, purtând numele celui căruia domnia îi dăduse hrisov pentru acea așezare. Aici va funcționa, la un moment dat, un atelier local de potăsărie, coordonat de un scoțian, ici locuitorii vor căpăta, de la un moment dat, statutul privilegiat de slobodnici, reconfirmat de mai mulți domni. Satul și iazul ajung, vremelnic,  în proprietatea marelui vistier Gheorghe Ursachi, fără a fi stăpânite efectiv de către acesta, dăruite de nașul său, domnul Iliaș Alexandru (1666-1668), ultimul domn Mușatin al Moldovei.  La un moment dat, domnul Constantin Cantemir (tatăl altor domni ai Țării Moldovei, Antioh și mult mai cunoscutul Dimitrie Cantemir) dă Dragșanii, sat domnesc din ocolul târgului Botoșani, marelui vistier Iordache (Gheorghe) Roset, în schimbul unor bani dați de acesta în folosul țării. Prin testamentul din 1720, Iordache Roset lasă acest sat fiului său, Constantin, nimeni altul decât socrul domnului fanariot Constantin Mavrocordat, căsătorit a doua oară cu Catrina, fiica lui Constantin. De aici, satul intră în stăpânirea Mavrocordaților, beizadeaua Dimitrie, fiul lui Constantin Mavrocordat și al Catrinei Roset, care îl lasă apoi fiului său, Costache Mavrocordat. În sfârșit, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, satul își schimbă, în două rânduri, proprietarii, în urma unor vânzări succesive.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

 

Deja ai votat!
se încarcă...