miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTTragedie! Tânărul dat dispărut a fost găsit decedat într-o pădure

Tragedie! Tânărul dat dispărut a fost găsit decedat într-o pădure

Tânărul dat dispărut în cursul zilei de ieri a fost găsit decedat. În urma alertei, peste 50 de forțe de ordine și voluntari din cadrul Primăriei Vârfu Câmpului, precum și un câine de urmă din cadrul Serviciului Teritorial de Poliție Transporturi Dorohoi, s-au mobilizat și au efectuat activități de căutare in extravilanul localității precum și în zona forestieră din proximitatea acesteia.

„În urma activităților a fost identificat cadavrul tânărului de 18 ani, în pădurea de lângă localitatea din care acesta plecase. Acesta nu prezenta urme de violență, în cauză urmând a se dipsune efectuarea autopsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauze decesului”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Alerta s-a dat ieri, 29 decembrie 2020, când polițiștii botoșăneni au fost sesizati cu privire la faptul că la data de 28 decembrie a.c., un tânăr de 18 ani a plecat de la domiciliul unei cunoștințe de pe raza comunei Vârfu Câmpului și nu a revenit sau contactat vreun membru al familie, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul polițiștilor pentru localizarea sa. Căutările au fost declanșate imediat, iar reprezentanții IPJ au cerut și ajutorul populației.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
77 %
2.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...