spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTUn criminal a băut cafeaua la căpătâiul mortului. Judecătorii i-au dictat pedeapsa

Un criminal a băut cafeaua la căpătâiul mortului. Judecătorii i-au dictat pedeapsa

A ucis o bătrână pentru a-i fura banii, după care și-a făcut o cafea în locuința victimei pentru a se liniști. Capturat de polițiști, criminalul, Constantin Jechil, în vârstă de 66 de ani din satul Coștiugeni, comuna Albești, a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani de pușcărie. Sentința definitivă a fost pronunțată vineri de Curtea de Apel Suceava, bărbatul fiind acuzat de omor și tâlhărie calificată.

Faptele abominabile s-au petrecut în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2019, când individul, condamnat în trecut pentru tâlhărie și tentativă de tâlhărie, a ajuns în comuna Trușești, unde locuia victima, o bătrână în vârstă de 90 de ani. Bărbatul și-a petrecut ziua prin cârciumi, după care a mers la locuința victimei, a pătruns în curte, a spart fereastra de pe latura de nord a imobilului, după care a încercat să forțeze o ușă secundară de acces cu ajutorul unei greble pe care a găsit-o în curtea locuinței. Pentru că nu a reușit, a spart un geam de la ușa principală și a intrat în locuință. Când s-a văzut față în față cu bătrâna, individul a lovit-o mai întâi cu un lemn găsit în casă, după care a pus mâna pe o toporișă aflată lângă sobă și a lovit-o pe victimă de mai multe ori în cap.

Când a realizat că a omorât-o pe femeie, Constantin Jechil i-a acoperit trupul neînsuflețit cu un sacou. Apoi a răscolit bunurile din casă, iar dintre plăpumi a furat 400 lei, în patru bancnote de 100 lei. La final, individul și-a făcut o cafea și, pentru că afară urma să se lumineze, a luat telefonul mobil al victimei și a mers în stația de autobuz, de unde a urcat într-o mașină care l-a dus până în municipiul Iași, unde spera să-și piardă urma.

Crima a ieșit la iveală pe 8 decembrie 2019, când o femeie din sat, care avea grijă de bătrână, a mers la locuința acesteia cu gândul să-i ducă de mâncare. Cazul a intrat în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, care au inițiat imediat o anchetă. Cu ajutorul criminaliștilor au fost ridicate mai multe probe din locuința victimei și s-a solicitat inclusiv ajutorul unei echipe canine. Astfel, câinele de urmă a mers după miros până pe un drum sătesc, unde s-a oprit. Folosindu-se o altă urmă, câinele a mers din nou pe același traseu, semn că autorul crimei plecase din acel loc cu o mașină.

Prin urmare, procurorii au solicitat autorizație de la instanță pentru a intercepta telefonul mobil al bătrânei. Pe 9 decembrie, la circa 24 de ore de la comiterea crimei, telefonul a fost localizat în municipiul Iași. Astfel, cu ajutorul celor de la Direcția de Operațiuni Speciale, polițiștii s-au dus direct la locuința unde criminalul era ascuns. Ridicat de anchetatori, Constantin Jechil a fost arestat preventiv și trimis în judecată.

În noiembrie 2020, adică la mai puțin de un an de la comiterea faptei, el a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul Botoșani la 12 ani de închisoare cu executare, dar bărbatul a făcut apel, sperând să-i înduplece pe magistrați pentru o pedeapsă mai blândă. Vineri, însă, pe 8 ianuarie a.c., Curtea de Apel Suceava i-a respins acțiunea ca nefondată, Constantin Jechil având de executat 12 ani de detenție.

Peste numai trei ani, bărbatul ar putea fi însă eliberat condiționat. Asta pentru că, potrivit Codului penal, persoanele vârstnice pot fi eliberate înainte de termen, după executarea unei treimi din pedeapsă. Așa se face că bărbatul ar putea fi din nou liber înainte de a împlini 70 de ani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...