spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBalastieră ilegală pe malul Siretului

Balastieră ilegală pe malul Siretului

O societatea comercială din județul Botoșani va fi anchetată penal după ce ar fi extras ilegal pietriș din albia râului Siret.

Balastierea neautorizată a fost descoperită luni, pe 11 ianuarie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, însoțiți de reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, au ajuns în satul Bursuceni, din comuna Verești.

Astfel, în locul denumit popular „Puntea Bursuceni”, pe malul drept al râului Siret, la o distanță de aproximativ 300 de metri de albia minoră a cursului de râu, echipa de control a identificat urme recente de exploatare, precum și mai multe utilaje (n.r. – două excavatoare și două camioane marca MAN) specifice exploatării și extracției agregatelor miniere de râu.

Cum în zonă avuseseră loc săpături, iar SGA Suceava nu a emis nicio autorizație pentru lucrări în zona verificată, polițiștii au deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „executarea de activități miniere fără permis sau licență”.

Totodată, anchetatorii urmează să stabilească cum au ajuns cele două utilaje ale firmei din Botoșani pe malul Siretului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...