marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTSub semnul alcoolului. Șoferi băuți la volan scoși din trafic

Sub semnul alcoolului. Șoferi băuți la volan scoși din trafic

S-au urcat la volan amețiți de alcool, fără nici cea mai mică remușcare, iar acum vor fi cercetați penal. Este cazul a doi șoferi, care au fost prinși băuți la volan și riscă să ajungă în fața instanței de judecată.

Primul incident a fost înregistrat duminică, pe 17 ianuarie a.c., când polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Botoșani au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Corni. Întrucât bărbatul mirosea a băutură, polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, iar valoarea rezultată a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, șoferul a fost dat jos de la volan și condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, polițiștii întocmindu-i la final un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Celălalt caz a fost înregistrat în noaptea de duminică spre luni (17 spre 18 ianuarie a.c.), când polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Flămânzi au fost anunțați printr-un apel pe 112 că pe un drum sătesc din Șupitca (comuna Coșula) există un autoturism care merge în zig-zag, iar șoferul este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Polițiștii au interceptat autoturismul suspect și l-au oprit pe șofer. La volan era un tânăr de 35 de ani, din comuna Coșula, care a fost verificat cu alcooltestul. Întrucât rezultatul a indicat o îmbibație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul a fost condus și el la spital pentru stabilirea alcoolemiei. În plus, controlul polițiștilor a mai scos la iveală că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Așa se face că șoferul va fi cercetat pentru comiterea a două infracțiuni – conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Iar surprizele nu s-au oprit aici întrucât autoturismul pe care îl conducea tânărul nu era asigurat pentru răspundere civilă auto. Polițiștii au reținut plăcuțele de înmatriculare, iar pe lângă dosarul penal tânărul s-a ales și cu o amendă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.1 ° C
17.6 °
16.1 °
62 %
2.5kmh
9 %
lun
16 °
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...