spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBotoşăneni nemulţumiţi de activitatea Nova Apaserv

Botoşăneni nemulţumiţi de activitatea Nova Apaserv

Primăria Botoşani a primit în ultima perioadă multe sesizări de la cetăţenii nemulţumiţi de avariile care apar în reţeaua de apă şi canalizare administrată de Nova Apaserv. „Avem în acest moment 15 avarii nerezolvate în municipiul Botoşani. Sunt defecţiuni ale reţelei de apă şi canalizare administrată de o companie care nu este în subordinea primăriei. Disconfortul este major, iar Nova Apaserv nu intervine”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

„Sunt avarii de câteva luni”

Edilul a explicat că sunt avarii de câteva luni, sau zone unde s-a intervenit, dar carosabilul nu a mai fost refăcut. ”Vă dau un exemplu, avem o groapă pe Aleea Curcubeului de peste cinci luni şi îmi scriu cetăţenii de ce nu rezolvăm problema, ei neînţelegând că această groapă a apărut în urma unei intervenţii la reţeaua de apă, pe care Nova Apaserv trebuia să o rezolve, inclusiv prin refacerea carosabilului şi nu au făcut-o nici până acum. A venit sezonul rece, au probleme financiare, dar trebuie să modificăm regulamentul şi-i vom amenda. Nu mai putem merge la nesfârşit, am încercat cu vorba bună, dar sunt foarte multe intervenţii unde nu s-a refăcut carosabilul şi avarii nerezolvate”, a arătat primarul.

Petru Rareş, Primăverii, zona Carrefour (unde s-a rezolvat avaria, dar nu s-a asfaltat), Barbu Lăzăreanu, Aleea Nucului, strada Nicolae Iorga, strada Doboşari – sunt câteva dintre zonele unde sunt probleme.

Vom avea o întâlnire cu reprezentanţii Nova Apaserv să încercăm să găsim o soluţie, după care o să trecem la alte acţiuni, la amenzi şi la modificarea regulamentului pentru cei care intervin la reţelele de utilităţi. Dacă sunt intervenţii în carosabil să remedieze într-un timp mai scurt, chiar dacă este iarnă, se poate pune asfalt la rece, sau pavele, dar carosabilul trebuie adus la un nivel de viabilitate decent”, a mai precizat Cosmin Andrei.

Oficial Nova Apaserv – „Sunt probleme”

Romeo Obuf, director operaţional în cadrul Nova Apaserv, a recunoscut că sunt probleme, dar a explicat că în perioada sărbătorilor nu s-a intervenit la unele avarii deoarece trebuia oprită furnizarea apei în unele zone, lucru ce ar fi iscat mai multe nemulţumiri. Cât priveşte refacerea carosabilului după intervenţii, în ultima perioadă s-a intervenit cu forţe proprii deoarece firma Conrec, cu care Nova Apaserv are contract, a refuzat să mai intervină. Marea problemă este că Nova Apaserv are conturile blocate de la jumătatea lunii octombrie, în urma unui proces pierdut cu Aquaterm şi nu dispune de resurse financiare pentru a face plăţi către Conrec, dar şi către alţi furnizori. „Tot timpul apar avarii în sezonul rece, atunci când sunt fluctuaţii mari de temperatură. Le vom rezolva în maxim zece zile. Forţă de muncă avem, dorinţă de muncă este şi vom interveni pentru rezolvarea problemelor”, a concluzionat Romeo Obuf.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...