spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTTransportatori verificați în trafic de polițiștii de la Rutieră

Transportatori verificați în trafic de polițiștii de la Rutieră

Transportatorii de persoane au fost luați din nou în colimator de polițiștii rutieri. S-a întâmplat joi, când pe 21 ianuarie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale de către conducătorii auto care efectuează transport de persoane în comun.

Astfel, mai multe autocare, autobuze și microbuze au fost oprite în trafic și verificate de agenții rutieri. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7.800 de lei. „Din totalul sancțiunilor, nouă au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reținute și două permise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Totodată, cinci pietoni au fost sancționați pentru traversarea neregulamentară a părții carosabile.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...