marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTIncendii soldate cu pagube de mii de lei. Botoșănenii sfătuiți să fie...

Incendii soldate cu pagube de mii de lei. Botoșănenii sfătuiți să fie mai vigilenți

Mai mute locuințe din județ au fost afectate de foc, săptămâna trecută, în urma unor incendii izbucnite pe fondul neglijenței proprietarilor. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, 14 familii din Botoșani, Dorohoi, Roma, Vorona, Trușești, Săveni, Flămânzi, Curtești, George Enescu, Ungureni, Dorohoi, Darabani și Brăești s-au ales cu pagube totale de circa 40.000 lei, din cauza unor incendii generate de coșurile de fum neprotejat termic față de materialele combustibile sau necurățat de funingine, jarul căzut din sobă pe material combustibil, modul greșit de a aprinde focul în sobă sau scurtcircuite.

„Pentru stingerea celor 14 incendii şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 113 pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 lei. Îngrijorător este faptul că, în urma incendiilor, două persoane au ajuns la spital cu arsuri pe față și pe mâini”, a arătat Doina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.

Din acest motiv, pompierii recomandă populaţiei să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.1 ° C
17.6 °
16.1 °
62 %
2.5kmh
9 %
lun
16 °
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...