Caz incredibil petrecut în Săveni, unde un bărbat a fost jefuit de o sumă importantă de bani, la scurt timp după ce a ieșit din bancă. Atacul a avut loc luni, pe 25 ianuarie a.c., când un bărbat de 52 de ani, din comuna Drăgușeni, a mers la o agenție bancară din orașul Săveni, de unde a retras 11.000 de lei.
Bărbatul a pus banii în portofel și a plecat, încercând să-și vadă de treburi, însă, potrivit polițiștilor, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Săveni, a pus ochii pe el. Individul l-a urmărit și a așteptat un moment prielnic să acționeze, după care l-a atacat și i-a furat portofelul cu bani.
Cazul a ajuns în atenția polițiștilor din Săveni, care au reușit să ia urma tâlharului. „În urma activităților desfășurate, polițiștii au reușit identificarea tânărului bănuit de comiterea faptei și au recuperat 8.400 de lei din prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională. Pe numele tânărului a fost emisă ordonanță de reținere sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.