spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTȘcoala „Tedi” s-a mutat în online. Programul a ajuns la a șasea...

Școala „Tedi” s-a mutat în online. Programul a ajuns la a șasea ediție

Pe parcursul anului şcolar 2020– 2021, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma „Maspex România” a continuat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, în mediul online, precum și în perioada vacanțelor.

„Programul „Şcoala Siguranţei Tedi” are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. Programul este adresat elevilor aflaţi în clasa întai. În județul Botoșani, proiectul este implementat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu unitățile de învățământ înscrise în program”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de IPJ Botoșani.

31 de clase de elevi din 27 de unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județul Botoșani s-au înscris pentru a fi implicate în activitățile informativ preventive derulate de polițiștii de prevenire botoșaneni pe teme privind siguranța copiilor în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”, respectiv elevi ai claselor întâi din Botoșani, Dorohoi, Flamânzi, Broscăuți, Știubieni, Hudești, Rachiti, Stăuceni, Curtești, Durnești, Adășeni, Drăgușeni, Concești, Hănești, Todireni, Dimacheni, Candești și Nicșeni.

În luna ianuarie a.c., polițiștii de prevenire au derulat 12 de activități preventive cu elevii, în mediul online, în cadrul Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi”. În această perioadă, elevii de clasa întâi din unități școlare din județ, au interacționat în mediul online cu polițiștii botoșăneni, fiind prezentate și dezbătute teme preventive precum „Când părinții lipsesc de acasă”, „Traversarea carosabilului”, „Mersul pe bicicletă în siguranță”, „Copilul ca pasager”, „Deplasarea pe stradă”,„Situațiile periculoase”etc.. Pe parcursul derulării proiectului, vor fi dezbătute, în total, 10 teme preventive.

Activităţi bazate pe nevoia copilului de a învăţa prin joc

„În interacțiunea virtuală cu elevii, polițiștii au folosit o serie de materiale preventive, filmulețe educativ – preventive și diverse jocuri, destinate elevilor. Asta întrucât proiectul „Tedi” nu vizează învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații”, se mai arată în comunicatul IPJ Botoșani.

Activităţile derulate de poliţişti au mers pe nevoia copilului de a învăţa prin joc, micuții implicați fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui. Activităţile preventive derulate în cadrul Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi” vor fi continuate de poliţiştii de prevenire pe parcursul întregului an şcolar 2020 – 2021. Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.

Sfaturi pentru cei mici

* Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!

* Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!

* Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!

* Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!

* Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!

* De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.

Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!

* Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...