joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTA comis un accident și s-a autodenunțat la 112

A comis un accident și s-a autodenunțat la 112

A făcut boacăna, după care a sunat la 112 și s-a autodenunțat. Este isprava unui adolescent de 17 ani din comuna Santa Mare, care va fi anchetat penal după ce a vrut să-și cumpere o mașină și a făcut-o lată.

Totul s-a întâmplat duminică, pe 31 ianuarie a.c., când adolescentul, care nu avea permis de conducere, a mers până în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albești pentru a-și cumpăra o mașină. Nu a apelat la un șofer cu experiență și nici la o platformă auto, ci a crezut că o poate duce singur acasă.

Doar că pe drumul județean care străbate satul Tudor Vladimirescu, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar autoturismul a ajuns în șanțul de pe marginea șoselei. Când a realizat că nu mai poate să scoată mașina, adolescentul a sunat la 112 și a anunțat că a fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale.

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, care au ajuns la locul accidentului și l-au verificat pe șofer cu etilotestul, valoarea rezultată indicând o îmbibație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cum tânărul nu avea permis de conducere, polițiștii i-au întocmit un dosar penal, teribilistul urmând să fie cercetat pentru conducere fără permis. Totodată, polițiștii l-au dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei și așteaptă acum rezultatele de laborator pentru a stabili dacă tânărul va fi anchetat și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
15.5 °
13.3 °
86 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...