Accident cu maşina poliţiei (video)

0

O maşină de poliţie, plecată în urmărirea unui autoturism a ajuns într-un panou publicitar, din cauza unui alt şofer.

O austospecială aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie a fost implicată într-un accident la intrarea într-o staţie de carburant din oraş.

Accidentul a avut loc, luni după-amiază, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, la intrarea în benzinăria Mol. O autospecială de poliție a ajuns într-unul din panourile publicitare ale benzinăriei.

Un alt echipaj de poliție a ajuns la locul respectiv pentru a cerceta împrejurările exacte ale producerii accidentului. Din primele informații, nu sunt victime, însă autospeciala de poliţie urmează a fi preluată de o platformă şi transportată la un service.

Echipajul de poliție, format din doi agenți de la Secția de poliție rurală nr 1 Botoșani, se afla în urmărirea unui autoturism a cărui șofer nu acordase prioritate într-o intersecție.

În zona stației Mol, mașina poliției, care avea girofarul în funcțiune, a lovit un alt autorism care ieșea de pe strada Gării, fără a acorda prioritate. În urma impctului autospeciala a fost proiectată într-un panou publicitar din incinta stației de carburanți. Din accident nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Deja ai votat!
se încarcă...