Locuințe amenințate de flăcări

foto arhivă

Pagube însemnate pentru un botoșănean, după ce bunurile dintr-o cameră a locuinței sale au luat foc, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. S-a întâmplat astăzi dimineață, în satul Zăicești, comuna Bălușeni. Incendiul a fost observat cu puțin înainte de ora 5, iar la fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă. „La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga clădire”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

O altă locuință din satul Cucuteni, comuna Durnești, a fost afectată, luni după-amiază, în urma unui incendiu izbucnit cel mai probabil din cauza coșului de fum necurățat de funingine. În ajutorul familiei au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, care s-au deplasat cu o autospecială cu apă și spumă, dar și voluntarii din comună. La sosirea pompierilor, ardea o parte din acoperiș, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente pompierii recomandă:

  • reparați, izolați și curățați coșul de fum.
  • Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
  • Nu interveniţi asupra contorului electric;
  • Nu utilizaţi aparate electrice neomologate;
  • Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
  • Verificaţi periodic cablurile de alimentare ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
  • Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;
  • Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
  • Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
  • Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.
Deja ai votat!