spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPersoanele aflate în izolare sau în carantină au fost verificate de către...

Persoanele aflate în izolare sau în carantină au fost verificate de către polițiști

Polițiștii au făcut un obicei în a-i verifica zilnic pe botoșănenii aflați în izolare sau plasați în carantină în vederea limitării infectărilor cu SARS-CoV-2. Verificările s-au derulat și ieri, când polițiștii au trecut pe la 314 persoane izolate și 1.445 persoane aflate în carantină, pentru a vedea dacă acestea respectă măsurile impuse, fără a fi constatate abateri.

Tot pentru limitarea pandemiei de COVID – 19, în ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate.

Astfel, pe raza județului, au fost organizate șase acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 67 de locații de interes. În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 12.000 de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...