vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTȘofer beat prins din cauza anvelopelor de la mașină

Șofer beat prins din cauza anvelopelor de la mașină

Un botoșănean care a urcat beat la volan a fost prins de polițiști pentru că nu și-a schimbat anvelopele de la mașină. În vârstă de 51 de ani, bărbatul a plecat la drum cu autoturismul, sâmbătă, pe 6 februarie, când ningea abundent. Pe strada I.C. Brătianu, din cauza zăpezii de pe carosabil și a uzurii avansate a anvelopelor, mașina a derapat și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

Aflat în patrulare, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Botoșani a observat mașina în șanț și a mers să vadă ce s-a întâmplat. Așa s-a descoperit că șoferul era băut, etilotestul indicând o îmbibație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Botoșăneanul s-a ales cu un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. În plus, întrucât autoturismul avea anvelopele uzate peste limită, polițiștii i-au aplicat și o amendă de 580 de lei, după care au dispus și reținerea certificatului de înmatriculare al mașinii.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
86 %
4.7kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...