spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTMinisterul Fondurilor Europene așteaptă propuneri pentru PNRR

Ministerul Fondurilor Europene așteaptă propuneri pentru PNRR

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, anunță simplificarea procedurilor pentru depunerea de proiecte pentru Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR).

„Am pus astăzi la dispoziția ministerelor, organizațiilor și tuturor persoanelor interesate o fișă standard prin intermediul căreia pot trimite propuneri de reforme și investiții pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Ușurăm astfel munca tuturor celor care ne trimit propuneri – și sunt sute, mii de propuneri venite la minister – prin standardizarea propunerilor”, spune ministrul într-o postare pe Facebook.

Autoritățile locale și județene așteptau clarificări pentru proiectele ce pot fi depuse prin PNRR, întrucât acestea pot primi finanțare mai rapidă, iar execuția va avea loc, la rândul ei, mai rapid, fără ani de zile de așteptare.

Suntem contracronometru cu actualizarea PNRR, la minister avem săptămâna asta un maraton intens de dezbateri publice, urmează săptămâna viitoare noi discuții în echipele interministeriale. Prin Fișa de Proiecte și Reforme putem să standardizăm și procesul de analiză – fără hârțogărie în exces, propuneri explicate simplu și la obiect. Și, bineînțeles, fără ștampile.
Fișa poate fi descărcată de pe pagina www.mfe.gov.ro/pnrr iar formularul completat se trimite la dezbateri.pnrr@mfe.gov.ro, până la 25 februarie”, mai anunță ministrul Ghinea.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...