spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTAdăpost de animale mistuit în urma unui lanț de greșeli (VIDEO)

Adăpost de animale mistuit în urma unui lanț de greșeli (VIDEO)

A dat foc la deșeuri menajere lângă o construcție din lemn, pe timp de vânt și a plecat în casă. Sunt trei greșeli care l-au „costat” adăpostul de animale. Doar intervenția promptă a pompierilor voluntari și militari a făcut ca flăcările să nu îi cuprindă și locuința. Este pățania unui localnic din satul Cernești, comuna Todireni.

„Poate că acest eveniment avea consecințe mai grave dacă vecinii nu observau flăcările și nu solicitau ajutor de la pompieri. Alarma s-a dat în jurul orei 19.30. Spre locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Trusesti, cu o autospecială cu apa și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Todireni. Primii care au ajuns la fata locului au fost pompierii voluntari. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

În acest context, pompierii reamintesc faptul că arderea resturilor vegetale în condiții de vânt, în zone care permit propagarea la construcţii sau alte bunuri materiale combustibile, este interzisă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...