duminică, octombrie 19, 2025
AcasăLocal BTPanică pentru o familie blocată în lift

Panică pentru o familie blocată în lift

O familie a avut nevoie de ajutor medical după ce a rămas blocată în lift.

Incidentul a avut loc miercuri, într-un bloc de pe Calea Naţională, în timp ce doi soţi împreună cu bebeluşul lor au urcat în liftul de pe casa scării. O mică pană de curent a făcut, însă, ca ascensorul să se blocheze, pentru o scurtă perioadă de timp. La scurt timp totul a revenit la normal, dar cei doi au apelat serviciul 112 în momentul în care au ieşit din lift. Aceştia erau agitaţi, iar bărbatul avea un atac de panică pronunţat. Cu toate acestea, la vederea forţelor de intervenţie, cei doi adulţi s-au speriat şi mai tare şi au refuzat transportul la spital.

„Au fost monitorizaţi la faţa locului, li s-au verificat parametrii vitali, ulterior refuzând transportul la Urgenţe. Starea lor era oricum, una bună. Au spus că nu se vor mai urca în vreun lift prea curând”, a menţionat un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Echipajul de ambulanţă, dar şi cei de la poliţie şi pompieri au făcut ulterior cale întoarsă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.5 ° C
4.6 °
3.3 °
91 %
2.8kmh
79 %
D
12 °
lun
10 °
mar
13 °
mie
14 °
J
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt momente când toată lumea află că mergi la spectacol.

EDITORIAL

Acum mulți ani, la un liceu din Franța, am aflat cu surprindere că nu pot asculta elevii la clasă dacă spun că sunt obosiți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...