vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTMisiuni în serie pentru jandarmi. Amenzi și dosare penale în urma intervențiilor

Misiuni în serie pentru jandarmi. Amenzi și dosare penale în urma intervențiilor

Weekend-ul trecut, jandarmii botoșăneni au acționat atât independent, cât și în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție. Ținta a reprezentat-o menținerea ordinii publice, însă misiunile executate s-au finalizat cu aplicarea a 69 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 1.,000 de lei.

„Sancțiunile au vizat încălcările legii privind ordinea publică, nerespectarea măsurilor de protecție sanitară pe fondul pandemiei de COVID-19, precum și încălcarea prevederilor legale pe linie silvică și piscicolă”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

De asemenea, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală în cinci cazuri, faptele vizând infracțiuni la regimul substanțelor interzise și contrabandă cu țigări (câte două fapte) și provocare de scandal în locuri publice.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...