joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTTânăr trimis la pușcărie, după ce a încercat să mituiască doi polițiști

Tânăr trimis la pușcărie, după ce a încercat să mituiască doi polițiști

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din orașul Flămânzi, care a încercat să mituiască doi polițiști chiar în sediul poliției, a fost încarcerat ieri, după ce a fost condamnat la închisoare cu executare. Constantin Gabriel Dumitraș a fost ridicat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi în baza mandatului de executare a pedepsei emis de Tribunalul Botoșani.

„Acesta a fost condamnat la doi ani și nouă luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mita în formă continuată, constând în aceea că în luna martie 2019 ar fi încercat să ofere mită unor polițiști pentru a nu administra corect probatoriul într-un dosar în care acesta era cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. Tânărul a fost depistat pe raza localității de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Mită de 500 de Euro pentru „invizibilitate”

În fapt, în seara zilei de 24 martie 2019, Gabriel Constantin Dumitraș a fost condus la sediul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi pentru efectuarea de cercetări referitoare la o sesizare penală privind comiterea infracțiunii de tâlhărie. Aici, tânărul i-a oferit unui agent de poliție suma de 500 de euro pentru ca acesta să se facă că nu l-a văzut, „oferta” fiind refuzată de către agentul de poliție.

De asemenea, în aceeași seară, tânărul, aflându-se tot în sediul secției de poliție, a încercat să îi ofere unui alt polițist 200 de euro, după care a plusat la 500 de euro, tot pentru ca cercetările să nu fie efectuate. Câteva ore mai târziu, în timp ce se afla pe holul secției de poliție, tânărul i-a propus din nou polițistului suma de 1.000 de euro, în același scop.

Denunţul poliţiştilor l-a trimis în spatele gratiilor

Doar că polițiștii au denunțat totul la Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, tânărul fiind acuzat de dare de mită în formă continuată și trimis în judecată. Procesul s-a judecat la Tribunalul Botoșani, iar în momentul în care s-a văzut în fața magistraților, tânărul a solicitat să fie judecat în formulă simplificată, adică pe baza probelor administrate în anchetă. Asta pentru a beneficia de o pedeapsă mai blândă. Doar că judecătorii nu a putut să treacă cu vederea antecedentele lui penale și l-au condamnat la închisoare în regim de detenție, tânărul având la activ o condamnare la închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis. Ulterior, dosarul a a ajuns la Curtea de Apel Suceava, care a pronunțat sentința definitivă în cursul zilei de luni, 22 februarie a.c.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8 ° C
8.3 °
6.6 °
87 %
4.5kmh
69 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...