vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTZeci de mii de procese pe rolurile instanțelor de judecată din județ

Zeci de mii de procese pe rolurile instanțelor de judecată din județ

Magistrații botoșăneni au avut de soluționat, anul trecut, zeci de mii de dosare care au ajuns pe rolul instanțelor de judecată. Potrivit unei analize întocmită la nivelul Tribunalului Botoșani, în anul 2020 instanțele din județ au avut de soluționat un număr total de 42.530 dosare (un stoc total la data de 1 ianuarie 2020 de 13.780 dosare la care s-au adăugat un număr de 28.750 cauze nou intrate), în scădere cu circa 10 la sută faţă de anul 2019, când numărul acestora a fost de 47.865 dosare.

„Din totalul cauzelor de soluționat, 20% reprezintă cauze în materie penală, 39% cauze în materie civilă, 24% cauze în materie de insolvență și litigii cu profesioniști și 17% cauze în materia contenciosului administrativ și fiscal”, se arată în analiza întocmită la nivelul Tribunalului Botoșani.

Cea mai aglomerată unitate a fost Judecătoria Botoșani, unde au fost înregistrate 20.770 dosare, adică 48,83 % din volumul de activitate al tuturor instanțelor din județ. În ceea ce privește indicatorii de eficiență, deși în județ și-au desfășurat activitatea cu 7 judecători în minus față de schema de personal, Tribunalul Botoșani a obținut calificativul „eficient”.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...