luni, mai 29, 2023
AcasăLocalBotoșănean trimis la pușcărie după o tentativă de omor

Botoșănean trimis la pușcărie după o tentativă de omor

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat de 59 de ani din comuna Bălușeni, pe numele căruia era emis de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

„Acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, constând în aceea că în seara de 25 iunie 2015 a înjunghiat o persoană, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în primejdie viața”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Bărbatul a fost depistat pe raza localității de domiciliu fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
12.3 ° C
16.6 °
11.7 °
78 %
2kmh
13 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
22 °
joi
25 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Coboară pe scara de incendiu doar cei care sunt în formă.

EDITORIAL

Situația actuală din învățământ generează o mie și una de dispute. Cei din sistem susțin, bătându-se cu pumnul în piept, că au dreptate, că...

EPIGRAMA ZILEI

Hai să dăm mână cu mână Cei cu cinstea într-o ... rână, Să-nvârtim hora hoției Pe cuprinsul României... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...