joi, septembrie 18, 2025
AcasăLocal BTAmbulanță cu pacient Covid implicată într-un accident la stadion (video)

Ambulanță cu pacient Covid implicată într-un accident la stadion (video)

O autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță a fost implicată într-un accident rutier în după-amiaza zilei de marți. Echipajul transporta un pacient diagnosticat cu Covid din zona Darabani spre Unitatea de Primiri Urgențe. Pacientul era diagnosticat și cu o serie de afecțiuni cardiace, fiind necesar transportul lui imediat la spital.

La intersecția străzilor Calea Națională cu Armoniei, un autoturism Audi A6, cu volan pe partea dreaptă, nu a acordat prioritate de trecere autosanitarei aflate în misiune.

Ambulanța a lovit cu partea din dreapta față autoturismul, impactul fiind în portiera din spatele șoferului. Din fericire nu au existat victime, iar cei doi șoferi s-au înțeles pe cale amiabilă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
69 %
1.8kmh
7 %
J
20 °
vin
22 °
S
26 °
D
30 °
lun
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...