vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAnchetă de amploare în cazul furturilor de catalizatoare auto

Anchetă de amploare în cazul furturilor de catalizatoare auto

Operațiune de amploare polițiștilor, marți dimineață, în cinci județe ale țării, printre care și Botoșani, într-un dosar care vizează hoți de catalizatoare auto. Acțiunea este coordonată de polițiștii și procurorii brașoveni, iar 19 suspeți ar urma să fie duși la audieri. Potrivit informațiilor oficiale, la Botoșani are loc o singură percheziție domiciliară.

„În această dimineață, 82 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, cu sprijinul a 54 polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău, Vrancea, Botoșani și Suceava, alături de luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează 23 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal ce are ca obiect de cercetare săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”. Perchezițiile se desfășoară pe raza județelor Brașov, Bacău, Vrancea, Botoșani și Suceava, la domiciliile și sediile comerciale ale persoanelor bănuite de comitere de furturi de componente auto (catalizatoare)”, a transmis IPJ Brașov. Ancheta se desfășoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Brașov.

Primul caz consemnat la Botoşani

Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, în urmă cu câteva zile, în municipiul Botoșani a fost consemnat și primul caz de furt de catalizatoare. Victimă a fost o tânără de 23 de ani, care își ținea autoturismul, un VW Golf 4, într-o parcare mai puțin circulată în cartierul Bucovina. Hoții au acționat cel mai probabil în noaptea de 18 spre 19 februarie a.c., când au tăiat țeava de eșapament și au plecat cu acea componentă. „A fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind efectuate „in rem” în vederea identificării autorilor”, a precizat atunci Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Furturile de catalizatoare auto au luat având în ultima perioadă, în multe zone ale țării. În fiecare catalizator se găsesc de la 2 la 10 grame de platină Pe lângă asta, un catalizator la mâna a doua se vinde cu sume între 50 și 500 de euro. Hoții de catalizatoare auto ridică mașina parcată pe cric, apoi taie cu un flex efectiv toba catalitică de sub mașină și pleacă cu ea. Păgubașii își dau seama de furt abia a doua zi dimineață, când pornesc mașinile. Hoții acționează în grupuri de minimum trei persoane – unul ridică mașina pe cric, altul operează cu flexul, al treilea ține de „șase”, cu motorul pornit, gata să demareze la orice semnal de pericol.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...