vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTCentre de vaccinare luate cu asalt - mii de locuri epuizate în...

Centre de vaccinare luate cu asalt – mii de locuri epuizate în câteva ore (video)

Botoşănenii încep să ia cu asalt centrele de vaccinare din judeţ, iar deschiderea unui nou flux de vaccinare înseamnă automat noi şanse pentru ca doritorii să se poată vaccina.

Dacă în Botoşani toate locurile din centrele de vaccinare sunt ocupate până spre finele lunii, deschiderea celor două noi fluxuri de vaccinare de la Ştefăneşti şi Darabani a venit ca o gură de aer, nu doar pentru populaţia din zonă, dar şi pentru cei dornici de a face cât mai repede acest vaccin. Astfel, ieri, în contextul deschiderii celor două noi fluxuri, platforma de vaccinare arăta că până pe 23 martie în judeţ mai sunt disponibile 788 de locuri la vaccinare. Cu alte cuvinte, în doar două zile, aproape 2.000 de locuri au fost deja rezervate în platformă, iar spre surprinderea personalului medical, nu este vorba doar de persoane din zonă.

„Organizarea a fost excelentă până acum, totul a mers şnur, de la A la Z. Chiar sunt persoane venite de la Botoşani, de la Vaslui, chiar, din alte zone ale judeţului. Să fie vaccin, că noi se pare că vom avea treabă non-stop. Sunt care nu şi-au găsit un loc mai apropiat de vaccinare şi au venit aici. Doresc să se vaccineze cât mai repede. În primele două zile avem deja maxim vaccinaţi. Vin chiar mai devreme decât ora programată”, a precizat medicul de familie Teofil Sacoşian, coordonatorul centrului de vaccinare din Ştefăneşti.

De altfel, ieri, la orele amiezii o familie de bătrâni venise tocmai din comuna Tudora, de la aproape 80 de kilometri distanţă, pentru a se imuniza. „Fata mea este învăţătoare şi are o prietenă în Ştefăneşti, care a aflat de deschiderea centrului de vaccinare şi i-a spus fiicei mele să ne înscrie aici. Ne-a înscris şi azi am venit. Ne-a adus cu maşina. Mergem şi 100 de kilometri, dacă e nevoie”, a spus bărbatul, care a glumit cu cadrele medicale spunând să îi mai facă un vaccin, pentru că nu a simţit nici o durere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...