Perchezițiile organizate la Botoșani vizează mai multe spitale dar și sediul DSP

Descinderile organizate astăzi la Botoșani, în cadrul operațiunii coordonată de polițiștii din județul Mureș, vizează și o serie de instituții publice din Botoșani. Este vorba de Direcția de Sănătate Publică, Spitalul municipal Dorohoi și secțiile exterioare ale Spitalului Județean „Mavromati” de la Săveni și Darabani. Totodată, anchetatorii l-ar fi căutat și pe fostul director executiv al DSP Botoșani, Teodor Ferariu.

„Persoanele vizate sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul General al Poliției Române. Acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în București și în județele Mureș, Botoșani, Iași, Suceava, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Prahova, Sibiu, Teleorman și Vaslui.

Ancheta vizează achiziţii de materiale sanitare

Ancheta vizează în principal activitatea unei firme din județul Mureș, care trebuia să incinereze deșeurile preluate de la unitățile sanitare, dar și o serie de achiziții de materiale sanitare făcute în perioada stării de urgență de anul trecut.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018-2020, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate, cu activitate în 17 județe, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile relațiile comerciale stabilite. De asemenea, pentru a evita costurile privind incinerarea legală și înregistrarea în contabilitate a facturilor de prestări servicii, societatea în cauză ar fi evacuat în natură deșeurile preluate”, se mai arată în comunicatul de presă al IGPR. În activitățile ilegale ar fi fost angrenate și unități medicale și societăți cu profil medical, ale căror evidențe ar fi fost trunchiate, astfel încât agentul economic în cauză s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

Totodată, acțiunea vizează și aspecte privind achiziții publice de materiale sanitare din perioada stării de urgență. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat, până în acest moment, la 380.000 de lei. 5 mandate de aducere vor fi puse în executare.

 

Deja ai votat!