marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTDin izolare la domiciliu, în izolare în arestul poliției

Din izolare la domiciliu, în izolare în arestul poliției

Din izolare la domiciliu, în izolare în arestul poliției. Asta a pățit un tânăr din municipiul Botoșani, care i-ar fi vândut unui alt botoșănean cannabis adus din străinătate.

Întâmplarea de la care a pornit totul s-a petrecut pe 24 februarie a.c., când M.C.D, un tânăr care a mai făcut obiectul cercetărilor procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – biroul teritorial Botoșani, a revenit din Spania având în bagaje o cantitate de cannabis. După ce a ajuns la domiciliu, acesta a trebuit să intre în izolare la domiciliu pentru două săptămâni, însă, în această perioadă i-ar fi oferit o parte din droguri și unui amic de-al său, C.A.I.. care s-a dat de gol. Acesta din urmă a fost prins de polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog, care ulterior au descins la domiciliul său și au găsit aproape 50 de grame de cannabis. Ridicat pentru cercetări, C.A.I. a fost arestat  pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Cum în astfel de cazuri procurorii DIICOT urmăresc și identificarea furnizorului, cercetările au fost extinse, iar în urma investigațiilor au ajuns la M.C.D. Doar că, întrucât tânărul se afla în izolare la domiciliu ca urmare a revenirii din Spania, anchetatorii au decis că nu este cazul să-l ridice pe loc, ci l-au pus sub supraveghere, pentru ca nu cumva acesta să vândă în continuare droguri. Când a expirat măsura izolării, polițiștii și procurorii de la Combaterea Crimei Organizate i-au făcut o vizită, iar în urma percheziționării locuinței și a autoturismului folosit de tânăr au mai găsit și alte cantități de cannabis. Acuzat de procurare, deținere și oferire în vederea vânzării de droguri de risc, fără drept, M.C.D. a fost reținut pentru cercetări, mai ales că acesta făcea obiectul unui alt dosar penal, după ce a fost prins în trafic conducând un autoturism deși se afla sub influența drogurilor. Procurorii au conexat cele două cazuri și au propus luarea unor măsuri preventive față de acesta. Prin urmare, joi, pe 4 martie a.c., M.C.D. a fost prezentat în fața judecătorilor de drepturi și libertăți de la Tribunalul Botoșani, care au dispus arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 60 de zile.

Botoșăneanul M.C.D. a mai făcut obiectul cercetărilor procurorilor DIICOT și în 2015. Atunci, el ar fi făcut parte din cea mai mare grupare de traficanți de substanțe cu efect psihoactiv, coordonată de o femeie în vârstă de 60 de ani. Și atunci, drogurile erau aduse din străinătate, ambalate în Botoșani și distribuite mai apoi amatorilor de droguri.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
12.7 °
9.4 °
88 %
1.6kmh
34 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...