spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTÎncă un pas făcut pentru reconstruirea primei Școli de stat din Moldova

Încă un pas făcut pentru reconstruirea primei Școli de stat din Moldova

Reprezentanţii Asociaţiei Nord au reuşit să încheie prima etapă a proiectului de reconstruire a primei școli de stat din Moldova. Această fază, care s-a prelungit din cauza pandemiei, a presupus redactarea unui studiu istoric pentru fundamentarea reconstruirii clădirii, organizarea mai multor întâlniri de lucru între partenerii proiectului, dintre care unele la fața locului, dar și crearea unui manual de identitate vizuală pentru #PrimaȘcoală și realizarea proiectul tehnic necesar demarării lucrărilor, conform site-ului nordul.ro.

Alex Teioșanu, directorul executiv al Asociației Nord, a spus că în momentul de față se află în curs de obținere a avizelor pentru începerea construcției și pregătirea pentru etapa a 2-a, a trei ateliere de lucru cu studenți și localnici, pe șantierul școlii, ce urmează să fie anunțate, iar in paralel, câțiva istorici de la Iași printre care și Dorin Dobrincu, împreună cu Ionel David, pregătesc planul expoziției finale, ce va rezulta după terminarea clădirii.

Prima școală va deveni secție a Muzeului Nordului din Darabani

Asociația Nord, susținuți de sponsorii OAR, filiala OAR Nord-Est, Primăria Darabani, Muzeul Nordului, Societatea de Studii Istorice, Liceul „Dimitrie Cantemir” și Școala „Leon Dănăilă” din Darabani, își propun să creeze un spațiu interactiv pentru educație culturală, istorică și de patrimoniu pentru elevii școlilor din Darabani și din zonele limitrofe.

De asemenea, prima școală va deveni secție a Muzeului Nordului din Darabani cu scopul de a găzdui o serie de activități educaționale realizate în colaborare cu școlile din zonă, pe lângă expoziția permanentă dedicată istoriei învățământului rural din Moldova, conform site-ului nordul.ro.

Alex Teioșanu a precizat că după finalizarea etapelor pregătitoare va fi nevoie de noi resurse financiare, materiale și umane pentru procesul de reconstrucție. Astfel, toți cei care vor să se implice vor fi de mare ajutor pentru realizarea acestui proiect.

Şcoală înfiinţată în 1841

 Conform nordul.ro, Şcoala din Darabani a fost înfiinţată în toamna anului 1841 pe cheltuiala marelui logofăt Theodor Balș, care deţinea la acea vreme şi moşia Darabanilor. Aceasta a fost prima școală sătească din Moldova care nu era administrată de curțile boierești, ci de Epitropia Şcolilor din Moldova, un fel de Minister al Învăţământului din zilele noastre. În anul 1964 școala a fost declarată monument istoric, dar după ’90 a fost lăsată în paragină, pentru ca în anii 2000 ruinele ei să se prăbușească de tot.

Pentru a urmări evoluția reconstruirii primei școli de stat din Moldova, accesați site-ul https://www.nordul.ro/.

– Raluca PANȚIRU

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...