sâmbătă, octombrie 18, 2025
AcasăLocal BTUn botoșănean a sunat la 112 să fie luat la pușcărie

Un botoșănean a sunat la 112 să fie luat la pușcărie

Un botoșănean condamnat la închisoare cu executare pentru furt a sunat la 112 pentru a-i anunța pe polițiști unde se află, pentru a fi încarcerat. Întâmplarea neobișnuită s-a petrecut luni seară, pe 8 martie a.c., când Daniel Maicariu, de 32 de ani, din comuna Ripiceni, a fost condamnat definitiv de judecătorii Curții de Apel Suceava la patru ani de detenție.

Recidivist, botoșăneanul furase în 2018 două biciclete și a mai încerca să fure dintr-o locuință, dar a fost prins. Arestat după comiterea faptelor, el a fost pus ulterior în libertate și trimis în judecată, iar procesul s-a întins până luni. Imediat ce instanța a emis mandatul de executare pe numele lui, polițiștii l-au căutat la domiciliu, iar cunoscuții l-au anunțat de îndată.

Doar că bărbatul, care se afla în satul Fetești, din comuna Adâncata (județul) Suceava, în loc să se ascundă cum fac alți infractori, a luat decizia să se autodenunțe. A sunat la 112 și i-a anunțat pe polițiști că a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare și că trebuie încarcerat.

Surprinși în urma apelului primit, polițiștii suceveni au făcut mai întâi o serie de verificări, iar după ce au realizat că povestea botoșăneanului este adevărată, și-au trimis colegii să-l ridice. Așa se face că Daniel Maicariu a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Adâncata și adus sub escortă la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat în vederea executării pedepsei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
12.6 °
71 %
1.8kmh
99 %
S
16 °
D
10 °
lun
10 °
mar
12 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt momente când toată lumea află că mergi la spectacol.

EDITORIAL

Acum mulți ani, la un liceu din Franța, am aflat cu surprindere că nu pot asculta elevii la clasă dacă spun că sunt obosiți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...