spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBărbat bătut cu cruzime de un vecin

Bărbat bătut cu cruzime de un vecin

Un bărbat din judeţ a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost bătut cu un bici în cap de un consătean. Conflictul a avut loc în localitatea Zlătunoaia.

Victima, în vârstă de 57 de ani, se deplasa spre casă, pe o uliţă din sat. La un moment dat s-a întâlnit cu un vecin, în vârstă de 34 de ani, iar între cei doi a reizbucnit o ceartă, pe care o aveau de câteva săptămâni, mai ales că amândoi erau sub influenţa băuturilor alcoolice. De la înjurături până la ameninţări şi violenţă fizică a fost doar un pas şi, fără a sta prea mult pe gânduri, tânărul de 34 de ani, a pus mâna pe un bici şi a început să-şi lovească adversarul, cu mânerul, de mai multe ori, provocându-i mai multe plăgi craniene.

Cei doi au fost despărţiţi de un vecin mai în vârstă, de 62 de ani, care a şi apelat apoi la serviciul 112.

Plină de sânge, victima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranian acut şi plagă deschisă în regiunea frontală.

Cazul a intrat ulterior şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă. „Agresiunea s-a produs pe fondul unor neînţelegeri mai vechi avute cu un consătean de 34 de ani. A fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...