duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTAPC Botoșani este Promotor al voluntariatului în cadrul unui program naţional

APC Botoșani este Promotor al voluntariatului în cadrul unui program naţional

Ca urmare a finalizării procesului de selecție, Secretariatul General al Guvernului a făcut cunoscută lista organizațiilor promotoare din ediția a II-a a Programului „Promotorii Voluntariatului în România” – 2021. Printre cele 19 organizații selectate se numără și Asociația pentru Protecția Consumatorilor (APC) Botoșani.

Scopul acestui program este creșterea gradului de susținere a voluntariatului de către autoritățile publice locale. Acest program naţional are drept obiectiv principal sprijinirea dezvoltării capacității operaționale a organizațiilor neguvernamentale, prin stimularea parteneriatului dintre administrația publică locală și ONG-urile din domeniul voluntariatului pentru încurajarea activităților și demersurilor realizate de către acestea la nivel central și local, în beneficiul comunităților locale.

Programul <Promotorii Voluntariatului în România> se desfășoară pe parcursul anului 2021 sub patronajul Guvernului României, împreună cu organizațiile neguvernamentale – promotoare ale voluntariatului și în parteneriat cu structurile asociative ale autorităților publice locale din România, după cum urmează: Asociația Comunelor din România, Asociația Orașelor din România, Asociația Municipiilor din România, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România”, a declarat Radu Căjvăneanu, vicepreşedinte APC.

Pe 15 martie, a avut loc prima întâlnire a promotorilor, în format online, pentru detalierea activităților-cadru, a temelor de dezbatere, a  responsabilităților și a termenelor pentru activitățile propuse.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.7 ° C
18.8 °
15.5 °
86 %
1.6kmh
3 %
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °
J
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...