vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTS-a semnat contractul pentru modernizarea drumului de la Prăjeni

S-a semnat contractul pentru modernizarea drumului de la Prăjeni

Reprezentanții Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP) Botoșani au semnat contractul de lucrări pentru modernizarea celor 2,77 kilometri de drum de piatră rămași neasfaltați de pe DJ 282B, mai exact de la ieșirea din Prăjeni și până la limita cu județul Iași.

În urma contestațiilor finalizate cu un proces la Curtea de Apel Suceava, instanța a decis că prima decizie luată de către comisia de achiziții din cadrul DJDP Botoșani la începutul anului trecut, și anume declararea drept câștigătoare a ofertei depuse de către asocierea condusă de către societatea Vulturi și din care mai fac parte firmele Autotehnorom Suceava, Loial Impex Suceava și Elproex Botoșani, este cea corectă, respingând astfel decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor prin care câștigase licitația asocierea condusă de Cornell’s Floor.

Valoarea contractului semnat cu asocierea condusă de Vulturi este de 7.279.503,16 lei, fără TVA.

Sperăm ca în cel mai scurt timp să finalizăm investiția”

„Mă bucur că s-a terminat această sarabandă a contestațiilor și că, în sfârșit putem trece la treabă și să rezolvăm acest sector de drum atât de important pentru botoșăneni. Noi, Consiliul Județean, am prins bani pentru acești 2,77 de kilometri încă din 2019, când s-a reabilitat cea mai mare parte a drumului, dar contestațiile peste contestații și procesele care s-au iscat în jurul acestui sector de drum au dus la această întârziere. Infrastructura județului este și va fi o prioritate pentru conducerea Consiliului Județean. Urmează ca în această săptămână să fie predat amplasamentul și să se semneze ordinul de începere a lucrărilor. Sperăm ca în cel mai scurt timp să finalizăm investiția acolo, pentru că reabilitarea acestui sector de drum este vitală dacă vrem un transport civilizat spre Iași”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.

În 2019, Consiliul Județean, din banii pentru întreținerea drumurilor județene, a alocat aproximativ 7,5 milioane de lei pentru reabilitarea sectorului de drum Flămânzi – Prăjeni. S-a turnat covor asfaltic în două straturi, viabilizând astfel cea mai scurtă variantă de drum spre Iași. Porțiunea de 2,77 de kilometri de la limita cu județul Iași nu a putut fi asfaltată, deoarece figura în acte ca drum de piatră, necesitând lucrări de investiții. Acest lucru a presupus efectuarea tuturor pașilor ceruți de o lucrare de modernizare și anume realizarea studiului de fezabilitate, identificarea resurselor bugetare, efectuarea și aprobarea în plenul Consiliului Județean a Proiectului Tehnic și apoi scoaterea lucrării la licitație.

Până acum, porțiunea de drum a fost întreținută de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri prin reprofilare cu autogredere.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...