sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTȘoferi beți scoși din trafic de polițiști

Șoferi beți scoși din trafic de polițiști

Năvală de șoferi beți pe șoselele din județ. Sâmbătă, în numai câteva ore, polițiștii rutieri au surprins în trafic trei șoferi turmentați. Aceştia au fost dați jos de la volan și duși la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Primul caz a fost consemnat în municipiul Dorohoi. Acolo polițiștii au primit un apel pe 112 prin care erau anunțați cu privire la faptul că pe strada Sf. Ioan Românul circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. Echipajul de poliție a identificat autoturismul în cauză și l-a tras pe dreapta pe șofer. La volan era un bărbat de 38 de ani din comuna Ibănești. Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După câteva ore, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit și ei în trafic, pe drumul județean DJ 207 N, pe raza localității Curtești, un autoturism condus de un tânăr de 33 de ani, din municipiul Botoșani. Când l-au testat pe tânăr cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o îmbibație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ultimul caz a fost înregistrat în comuna Vorona, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani, au oprit în trafic pe drumul comunal DC 55A,un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, pe numele șoferilor a fost întocmit câte un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...