vineri, august 12, 2022
AcasăLocalDorohoian adus în țară în cătușe, după o fraudă de peste 30.000...

Dorohoian adus în țară în cătușe, după o fraudă de peste 30.000 de euro

Un dorohoian condamnat la trei ani şi 10 luni închisoare cu executare în Germania, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, va fi adus în țară în cătușe, pentru executarea pedepsei. Transferul va fi operat în baza cererii de asistență judiciară internațională formulată de autoritățile judiciare din Germania. Condamnat în trecut și prin Italia, dorohoianul de 46 de ani a executat între timp mai bine de un an de detenție în închisorile din Germania.

Bărbatul a fost încarcerat în baza unei sentințe a Tribunalului Berlin, care a rămas definitivă la data de 24 septembrie 2019, la mijloc fiind vorba de un prejudiciu de peste 30.000 de euro. Autoritățile judiciare germane au arătat că, în primăvara lui 2016, dorohoianul s-a asociat cu complicii săi pentru a comite fapte de furt și fraudă informatică.

Membrii grupării acționau în gările de metrou și de tren metropolitan, unde spionau călătorii în momentul în care aceștia își cumpărau biletele cu cardurile bancare. După ce observau codurile PIN, cei care se ocupau cu supravegherea lor transmiteau mai departe informațiile, iar victimele erau urmărite de alți membrii ai grupării, care încercau să le fure cardurile bancare. Cardurile sustrase ajungeau mai apoi la dorohoian, care le folosea la cumpărături on-line.

„Bunurile astfel obținute au fost împărțite între făptuitori. S-a dispus confiscarea contravalorii echivalente, în valoare de 30.355,94 euro”, au transmis autoritățile judiciare germane.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
25.6 ° C
25.6 °
21.6 °
90 %
4.7kmh
100 %
vin
26 °
sâm
29 °
Dum
30 °
lun
29 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum vrea să facă prefectul o poză cu doamnele, cum se bagă cineva printre doamne.

EDITORIAL

Cu siguranță, teoria pe care o voi dezvolta azi nu va fi pe placul a trei categorii de români: euroscepticii, filorușii și comuniștii (cu...

EPIGRAMA ZILEI

De va veni la tine rusul Purtând povestea mea amară E semn că NATO și Apusul Te-au părăsit a "n"-a oară... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...