Antrepriza cu spirt a lui Gheorghe Eminovici  

0

În „Viața lui Mihai Eminescu”, G. Călinescu consemnează, printre alte încercări ale lui Eminovici de a face averi, faptul că ia „în antrepriză, împreună cu un evreu, Nusăm Cucoș, accizul băuturilor spirtoase din Botoșani, devenind prin contract din 23 decembrie 1843 «otcupgiul iratului băuturilor»” (G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Chișinău, Editura Literatura artistică, 1989, p. 41). Afacerea cu spirt este descrisă în acest mod, pentru prima oară, de Corneliu Botez, în „Viaţa poetului Mihail Eminescu (note biografice inedite)”, text inserat în volumul omagial apărut la Galați, în 1909: „Eminovici pe acea vreme mai luă în antrepriză accizul băuturilor spirtoase din Botoşani, la care avu ca asociat pe un evreu Nusăm Cucoş”. Informația îi parvine lui Corneliu Botez de la Matei Eminescu, doar că acesta îl prezintă pe Nusăm Cucoș ca pe „omul” căminarului, nicidecum asociatul acestuia: „Tata luase în antrepriză axisul băuturilor spirtoase din Botoșani și pusese însă să vadă de această treabă pe Nusîm Cucoș”.

Documentele de epocă, adunate de Gh. Ungureanu și inserate în „Eminescu în documente de familie” reconstituie evenimentele în istoria lor reală, dând la iveală alte nume și alte relații din Botoșanii de secol XIX.

Gheorghe Eminovici ia în arendă veniturile Eforiei Botoșani

Pe 14 septembrie 1843, continuând să locuiască la Dumbrăveni și ocupându-se, ca vechil, cu administrarea moșiei boierului Balș, Gheorghe Eminovici ia în arendă, pe o perioadă de 3 ani, veniturile Eforiei Botoșani din taxa ce se încasa pe cantitățile de vin, rachiu și păcură introduse în oraș pentru consumul locuitorilor, urmând a da Eforiei atât cât licitase – 69.210 lei pe an.

Contractul, datat cu 14 septembrie, acoperă și perioada 1-14 septembrie („începători di la anul 1843, septemvrie 1”) și este eliberat căminarului în copie „supt nr. 21629”, „întocmai cu originalul”, pe data de 16 septembrie a aceluiași an. Prevăzător, Gheorghe Eminovici înaintează, încă de pe 15 septembrie 1843, o Jalobă (Ungureanu, p. 89) către Isprăvnicia Botoșani, prin care solicită închiderea unor drumuri „vremelnice și particularnice”, dezafectarea podurilor construite în afara vămilor, confiscarea și încredințarea lui a vedrelor, căzilor și coturilor pentru a ține evidența intrării produselor supuse impozitării etc. În aceeași cerere, Eminovici se plânge că „otcupcicul vechi au băgat în oraș (…) un număr foarte însămnat de rachiu (…) din a căruie pricină rachiu în oraș poate și trei luni de zile nu va intra” și cere să se ia măsuri pentru a fi „siguripsit di pagubă”. Acest din urmă aspect, care viza disputa cu otcupcicul anterior, va reprezenta principalul motiv al neînțelegerilor dintre Eminovici și Eforie.

Confuzia și conflictul cu vechiul otcupcic erau cauzate de modul în care au fost redactate contractele între cei doi și Eforie. Constatăm, astfel, din Raportul (Ungureanu, p. 93-94) (urmare a Jalobei căminarului), înaintat Isprăvnicia Botoșani pe 2 decembrie către Departamentul din Lăuntru din care reiese că cele două contracte – al otcupcicului vechi, Ilie Gherghel, și al otcupcicului nou, Gheorghe Eminovici – conțineau clauze diferite cu privire la preluarea antreprizei.

Toată istoria antreprizei cu rachiu a lui Eminovici ajunge la domnitor

După o lungă corespondență cu Eforia și Isprăvnicia, Eminovici depune o Jalbă (Ungureanu, p. 90) către Isprăvnicie, în data de 2 februarie 1844, în care își argumentează poziția: „eu n-am cumpărat condițiile contractului vechi, ci curat condițiile cuprinsă în al meu contract, și orice vină sau răspundere atîrnă asupra aceluia ce mi-au vîndut dreptățile ci nu au avut”; „ce vinovăție pot avea eu?, cînd după toate formile am cerut, în vremea cuvenită, di la adivăratul vînzători, îndeplinirea condițiilor contractului”; Orășăneasca Eforie „precum au avut însușîri di a vinde asămine dreptăți, au trebuit a avea și îngrijare di a îndeplini datoriile sale”. Rezoluția de pe această jalobă prevede: „Să să arăti dumisale Eminovici că asăminea ceriri să și-o îndrepte la mai nalte locuri, nefiind de competenția Isprăvniciei a faci vreo lucrare asupra încheierii Sfatului Cîrmuitor întru aceasta”.

Într-un final, toată istoria antreprizei cu rachiu a lui Eminovici ajunge la domnitor. În dosarul cu documentele antreprizei în cauză, Gh. Ungureanu descoperă cîteva acte „din care reiese că la 21 februarie 1845 Înaltul Sfat Ocîrmuitor, prin anafora, arăta pe larg domnitorului pricina, opinînd că vechii antreprenori să achite suma de 4333 lei 60 bani, iar Eforia să plătească restul că paguba o privește pe ea, ca una ce n-au urmat îndată cu începerea contractului nou, a lămuri soma introdusă de otcupcicul vechi”. La 6 octombrie 1845 Mihai Sturza scrie „Să încuviințează”. Rezultatul a fost comunicat Eforiei Botoșani” (Ungureanu, p. 126).

După trei ani de reclamații, într-o situație în care Eforia a fost suficient de abuzivă, căminarul și-a obținut drepturile, chiar dacă a renunțat, după încheierea contractului, la o astfel de afacere.

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești

Deja ai votat!
se încarcă...