spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTZeci de pacienţi depistaţi cu Covid după internare (video)

Zeci de pacienţi depistaţi cu Covid după internare (video)

Peste 40 de pacienţi au fost depistaţi cu Covid anul trecut după ce au fost internaţi în spital, unii pe secţii chirurgicale, alţii pe secţii medicale. Astfel, toţi pacienţii sunt testaţi la internare, însă, în primele 3-5 zile rezultatul poate fi negativ.

De multe ori chirurgii botoşăneni operează pacienţi care se pozitivează ulterior, iar medicii sunt astfel expuşi şi mai mult la riscul de a lua şi ei virusul. „Pacientul poate fi în acea perioadă imunologică de 3-5 zile, când nici testul PCR nu relevă boala, iar în următoarele zile să devină pozitiv, după ce noi l-am operat”, a declarat medicul primar chirurg Iulian Preda, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati”.

În prezent la Spitalul Judeţean se operează doar în regim de urgenţă, însă atunci când situaţia o permite medicii aşteaptă rezultatul testului pentru depistarea SARS-CoV-2. „Nu există programare în Urgenţă. Există însă cazuri care pot fi temporizate, uşor amânate, 24 de ore, de exemplu, pentru a vedea dacă putem folosi echipament anti-Covid sau nu. Dacă testul vine negativ, intrăm în sală fără acele combinezoane”, a explicat medicul primar chirurg Iulian Preda.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...