vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTElevii din ultimul an de liceu au scăpat de emoţiile simulării Bacalaureatului

Elevii din ultimul an de liceu au scăpat de emoţiile simulării Bacalaureatului

Elevii din ultimul an de liceu au susţinut astăzi, 24 martie, ultima probă din cadrul simulării Bacalaureatului, respectiv proba la alegere a profilului şi a specializării.

La nivelul județului Botoșani, din cei 2.946 de elevi din clasele a XII-a, învățământ liceal de zi, înscriși la proba scrisă de astăzi, au fost prezenți 2.621 de elevi (88,97%). Au absentat 325 de elevi (11,03%). Nu au fost elevi eliminați pentru tentativă de fraudă”, a anunţat Ana Maria Loghin, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Lucrările elevilor vor fi corectate până pe 31 martie 2021. Potrivit reglementărilor în vigoare, rezultatele vor fi aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă. Aceste rezultate nu se vor afișa și nu vor putea fi contestate. La solicitarea elevilor și/sau a părinților notele vor putea fi trecute în catalog.

La nivelul fiecărei unități de învățământ se vor analiza rezultatele obținute, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare”, a mai spus Ana Maria Loghin.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...