marți, martie 28, 2023
AcasăLocalPeste 100 de poliţişti avansaţi de ziua lor

Peste 100 de poliţişti avansaţi de ziua lor

Joi, pe 25 martie, poliţiştii au sărbătorit 199 de ani de activitate în slujba cetăţeanului. La ceas aniversar, a avut loc avansarea a 83 de agenţi şi a 23 de ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), care au împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut, informează purtătorul e cuvânt al instituției.

Cu această ocazie au fost acordate diplome de merit poliţiştilor, în semn de apreciere deosebită pentru devotamentul pus în slujba cetăţenilor şi pentru contribuţia personală în dezvoltarea capacităţii operaţionale şi a prestigiului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani. „Cu bune și cu rele, vă îndemn să nu abdicați în niciun moment de la misiunea de suflet din care ați ales să vă faceți o carieră profesională. Vă doresc să fiți și să rămâneți sănătoși, să aveți parte de misiuni ușoare și de credința că împreună putem depăși orice provocare profesională!”, este mesajul comisarului-șef de poliție Viorel Șerbănoiu, coordonatorul IPJ, adresat colegilor.

IPJ Botoșani are în structură, în prezent, aproape 800 de polițiști.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.2 °
81 %
11.2kmh
100 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
12 °
vin
11 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când vrei să protejezi pietonii, ori apar unii care pun beţe-n roate, ori alţii care pun roate-n beţe.

EDITORIAL

Cu ani în urmă, pe vremea când Michael Schumacher domina detașat Marele Circ, transmisiunile în direct erau întrerupte de o reclamă în care protagonist...

EPIGRAMA ZILEI

Oltenii din Parlament, (Opozanții, evident !) Strigau toți în gura mare Că ... fură la guvernare !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...