spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTMuzeul Nordului din Darabani

Muzeul Nordului din Darabani

Cel mai nordic oraș al țării are diverse obiective turistice demne de a fi vizitate de cei pasionați de cultură. Printre acestea se află și Muzeul Nordului.

Din păcate, însă, pandemia a afectat viața culturală, astfel că, în această perioadă muzeele sunt închise. Ionel David, persoana de contact a Muzeului Nordului din Darabani, a precizat că în această perioadă nu au fost vizitatori, având în vedere situația actuală.

Înființarea Muzeului Nordului

Muzeul Nordului a fost înființat la inițiativa reprezentanților Asociației Nord, cunoscuți pentru implicarea lor în renașterea culturală din zona de nord a țării. Pe 9 august 2014, în cadrul primei ediții a Festivalului „Zilele Nordului”, s-a inaugurat Muzeul Nordului. Acesta a fost amenajat în incinta conacului proprietarului moșiei Darabani, Theodor Balș, imobilul fiind considerat monument istoric. Astfel, la parter se află Biblioteca Orășenească, iar la etaj se află, potrivit profesorului de istorie, Octav Teioșanu, unul dintre cele mai dotate muzee din țară.

Muzeul are numeroase compartimente printre care sala școlară, cea literară, sala armelor, sala comunismului, sala etnografica și arheologică. Toate acestea sunt foarte bine dotate cu colecții și obiecte vechi de etnografie și de arheologie.

Peste 500 de exponate

Patrimoniul inițial conține aproape 500 de exponate, grupate în colecții reprezentative pentru regiunea Moldova de Nord – nordul Basarabiei – Bucovina de Nord. Acestea provin din județele Botoșani, Suceava și Iași, din regiunea Cernăuți-Herţa și din Basarabia.

Colecția de Istorie a Nordului conține obiecte de arheologie, documente, numismatică și fotografie veche din regiunea Nordului. De asemenea, există și obiecte vechi bisericești și exponate ale civilizaţiei evreiești, foarte importantă în acest spațiu la finalul secolului al XIX-lea.

Meritele se îndreaptă către dărăbăneanul Dumitru Haha, care astăzi nu se mai află printre noi, care a donat în proporție de 98%-99% dintre exponatele muzeului.

Exponate cu valoare importantă

Printre cele mai valoroase exponate ale sălii de istorie sunt un Penticostarion din 1757 și volumul „Procesul locuitorilor din Darabani înaintea curții cu jurați de la Dorohoi”, 1879. Volumul este o carte unicată în România, care înfățişează cel mai mare proces din istoria justiției româneşti de până atunci. Printre personalități au fost Titu Maiorescu, în calitate de avocat, și Nicolae Iorga, în funcția de ministru și jurnalist.

Urmează colecţia „Militaria” care propune căști și uniforme militare, arme și stații radio, generatoare de ton morse, documente şi fotografii din cele două războaie mondiale. Sunt expuse aici un brevet militar din 1906, un aparat foto Leica din 1926 şi o raniţă rusească de război.

În Colecția de Etnografie sunt prezentate obiecte care țin de arta lemnului în spațiul traversat de râul Prut, obiecte de gospodărie și o serie de ţesături şi cusături populare, precum şi sculele ultimului stufar din zonă, datând din anii ’50.

De asemenea, muzeul include și colecția „Perioada comunistă”. Aici sunt expuse cărți comuniste, steaguri de la defilări și manifestări, fotografii, documente şi decoraţii, dar și un titlu de proprietate din 1945, printre ultimele emise de comuniști înainte de naționalizare.

Istoria Muzeului Nordului din Darabani

Potrivit site-ului nordul.ro, istoria muzeului de la Darabani a început în 1920, când învăţătorul Gheorghe Vornicescu, autorul primei monografii a localităţii, a constituit o colecţie muzeală permanentă la şcoala din Darabani. Aceasta a dispărut în cel de-al doilea război mondial.

Alte demersuri au fost întreprinse de avocatul Emil Costeanu, în 1932, și învățătorul Dumitru Jar 1966. În 1992 pasionatul colecționar Dumitru Haha, pe atunci primarul orașului, a început proiectul unui muzeu în cadrul conacului Balș, inițiativă care nu a fost continuată de edilii ce i-au urmat.

Demersurile lui Dumitru Haha au fost reluate în 2014, la inițiativa asociației Nord și a Primăriei Darabani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...