spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTOmul de afaceri botoșănean Mirel Vlas achitat în dosarul DNA

Omul de afaceri botoșănean Mirel Vlas achitat în dosarul DNA

Omul de afaceri botoșănean, Mirel Vlas, patronul societății Tehnic Asist SRL, a fost găsit nevinovat în dosarul penal intentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Trimis în judecată pentru complicitate la șantaj, Mirel Vlas a fost achitat întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

La rândul lor, fostul senator PSD Valer Marian și preşședintele executiv al PSD Satu Mare, Mircea Govor, au fost achitați de magistrați. Sentința definitivă a fost pronunțată astăzi de Curtea de Apel Oradea, după zece termene de judecată. Hotărârea a venit însă după o anchetă și un proces care au durat în total mai bine de cinci ani și după ce Mircea Govor a fost condamnat de instanța de fond la doi ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj.

Cei trei au fost trimiși în judecată în 2016, în urma unei anchete derulate de DNA. Potrivit procurorilor, Mircea Govor, folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații locale, ar fi șantajat un avocat, un primar de comună și un fost șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, la unele dintre fapte fiind prezenți Mirel Vlas și Valer Marian. Inițial, dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar ulterior a fost declinat în favoarea Tribunalului Satu Mare. În Camera preliminară, însă, judecătorii au exclus din dosar toate interceptările realizate cu sprijinul Serviciului Român de Informații, pe motiv că acestea ar fi fost efectuate în afara cadrului legal.

Interesant este că dosarul a fost instrumentat de procurorul DNA Cristian Ardelean, care a fost cercetat disciplinar de două ori de către Inspecția Judiciară.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...