duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTManagementul instituțiilor de cultură în atenția conducerii CJ

Managementul instituțiilor de cultură în atenția conducerii CJ

Consiliul Județean Botoșani va scoate la concurs posturile de manageri de la o serie de instituții de cultură aflate în subordine. Decizia a fost luată astăzi. în cadrul ședinței ordinare a CJ pe luna martie. Este vorba de posturile de manageri de la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, „Rapsozii Botoșanilor” și Școala Populară de Arte „George Enescu”. Proiectele de management vor putea fi depuse până pe 23 aprilie a.c., mandatul viitoarelor conduceri urmând să fie tot pe o durată de patru ani.

În schimb, conducerile Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Muzeul Județean, care au obținut note mai mari de 9 la evaluările finale, vor trebui să prezinte noile proiecte de management, dacă or dori să rămână în funcții, termenul de depunere a proiectelor fiind tot 23 aprilie a.c.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
18.9 °
69 %
1.3kmh
0 %
S
21 °
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...