luni, ianuarie 5, 2026
AcasăLocal BTIncendiu oprit de un poliţist în timpul liber (video)

Incendiu oprit de un poliţist în timpul liber (video)

Un poliţist botoşănean, care tocmai îşi terminase serviciul, s-a dovedit a fi omul potrivit la locul potrivit.

Acesta se afla în zona staţiei de taxi de la Complex Bulevard, iar la un moment, o femeie aflată la volanul unui Volkswagen aparţinând unui restaurant din oraş, i-a făcut panicată semn omului în uniformă, care trecea prin zonă.

Acesta i-a spus să apeleze serviciul 112, iar el a luat extinctorul şi a pulverizat sub capotă.

Între timp la faţa locului a ajuns şi un echipaj de pompieri, care s-a asigurat că nu există riscul reizbucnirii flăcărilor şi a deconectat bornele bateriei.

Andrei Lucian Coșman are 23 de ani şi este agent principal la Postul de Poliţie Truşeşti.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-0.4 ° C
-0.4 °
-5.6 °
75 %
1.5kmh
50 %
lun
1 °
mar
3 °
mie
-1 °
J
-3 °
vin
-6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu are farmec dacă nu e și o piedică în calea uitării.

EDITORIAL

E vremea sărbătorilor de iarnă când, cel puțin la nivel teoretic, ar trebui să fim mai buni și mai înțelegători, dar asta nu înseamnă...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...