sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTTraficanți de droguri arestați la Botoșani. Două cupluri aduceau etnobotanice din Olanda

Traficanți de droguri arestați la Botoșani. Două cupluri aduceau etnobotanice din Olanda

Doi indivizi bănuiți de afaceri cu etnobotanice au fost arestați preventiv, miercuri, pe 31 martie a.c., în urma unei operațiuni care a fost organizată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani. Arestările au venit în urma a două acțiuni de prindere în flagrant delict, organizate în municipiul Botoșani, respectiv în județul Suceava, și în urma a patru percheziții domiciliare organizate în Botoșani și Iași. Acuzați de trafic de droguri de risc și efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, principalii suspecți, Daniel Pîșlariu și Costin Bașag, au fost ridicați cu mascații și încătușați, în locuințele lor fiind descoperite și alte droguri respectiv cannabis și o substanță albă, pulverulentă și sub formă de cristale care s-a dovedit a fi MDMA. În schimb, concubinele lor au fost plasate sub control judiciar.

„Din cercetări a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2021, doi bărbați, sprijiniți de două femei, ar fi desfășurat activități de procurare și vânzare de droguri de risc și substanțe psihoactive, fără drept. Drogurile și substanțele psihoactive ar fi fost cumpărate din străinătate, iar, după ce ar fi fost introduse în țară, ar fi fost preluate prin persoane interpuse și ridicate de la firme de coletărie”, au precizat anchetatorii. În urma perchezițiilor, au fost ridicate șase telefoane mobile, substanțe vegetale (susceptibile de a fi cannabis), substanțe psihoactive, bani, două laptopuri și trei cântare de precizie.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoșani au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Suceava și Iași. „Pe parcursul întregului procesul penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum si de prezumția de nevinovăție”, au adăugat anchetatorii.

În fapt, susțin procurorii, ar fi vorba de două cupluri, unul din Botoșani, iar celălalt din municipiul Iași, care au început să cumpere de pe internet substanțe psihoactive care imită MDMA. Drogurile erau cumpărate din Olanda și aduse în țară prin intermediul firmelor de curierat. Pentru a nu da de bănuit, ei se foloseau de interpuși, care figurau ca destinatari ai coletelor. Așa se explică de ce un flagrant a fost organizat în județul Suceava, iar celălalt în municipiul Botoșani. Anchetatorii spun că după ce au primit ultimul colet, drogurile ar fi fost fost împărțite între cei doi suspecți.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...