vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAu început lucrările pentru stabilizarea a două drumuri județene afectate de alunecări...

Au început lucrările pentru stabilizarea a două drumuri județene afectate de alunecări de teren

Două alunecări de teren care afectează drumurile județene – DJ 296, Roma – Nicșeni, și DJ 293, Dumeni – Havârna – vor fi stabilizate. Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, au verificat stadiul lucrărilor. „Proiectele demarate la începutul acestui an sunt în grafic. Odată cu încălzirea vremii și oprirea precipitațiilor, lucrările vor putea avansa într-un ritm mai rapid și avem promisiunea că vor fi terminate până la finele anului. Important este să se stabilizeze versanții pentru ca apoi să putem moderniza cele două sectoare de drum. Am determinarea ca în mandatul de președinte al Consiliului Județean să îmbunătățesc substanțial infrastructura rutieră, astfel încât să se poată circula în Botoșani pe drumuri decente”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

La rândul său Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean, speră ca în cel mai scurt timp, CNI să scoată la licitație și celelalte trei sectoare din DJ 296, Roma-Nicșeni, pentru a viabiliza traficul pe această arteră rutieră. Este vorba de un sector de 2,6 kilometri situat la ieşirea din Botoşani spre Cişmea, unul de 1,35 kilometri situat în vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma şi altul de jumătate de kilometru de la intrarea în Dorobanţi. „Documentațiile acestor sectoare de drum sunt în diferite stadii de lucru în cadrul CNI. Încercăm prin toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție să urgentăm procedurile”, a spus Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Valoarea totală a celor două investiții se ridică la aproximativ 4,5 milioane de euro, trei milioane de euro pentru alunecarea de teren de la Roma – Nicșeni și 1,5 milioane de euro pentru cea de la Dumeni – Havârna.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...