Gheorghe Eminovici: o datorie către Hristina Macri

0

Pe 13 ianuarie 1848, căminarul Gheorghe Eminovici împrumuta – așa cum specifica, „pentru a mea trebuință” –  de la Nicolai Macri 150 de galbeni pentru o perioadă de trei luni. Trebuințele lui Gh. Eminovici erau multe, iar datoriile, se pare, creșteau proporțional cu acestea. Căminarul se obliga să plătească dobândă „cîte un galben la sută pe lună”, iar „spre siguranție dumisale împrumutătorului”, semna o chitanță. La trei ani de la împrumut, Gheorghe Eminovici nu reușise să restituie banii: pe 5 februarie 1851 Hristina Macri, soția lui Neculai Macri, care între timp murise, înaintează o jalbă către Isprăvnicia Botoșani invocând neplata datoriei. Se pare însă că Eminovici oricum nu dispunea de suma necesară, întrucât, invocând diverse motive, tergiversează plata.

Pe 15 februarie 1851, de la Durnești, moșie al cărei posesor era, Gh. Eminovici răspunde „cu cinste” la adresa Isprăvniciei, solicitând „înfățoșare cu dumneaei Hristina, soția răposatului, Neculai Macri, spre a să socoti (…) pentru un număr de galbeni”, întrucât deține dovezi („bătălămăli”).

Gheorghe Eminovici cere o amânare până la Sfântul Gheorghe, anul 1852

Pe 31 decembrie 1851, căminarul explică datoria care i-a rămas: „Am fost datori pi păpușoi și altele cu 150 galbeni dumisale Neculai Macri (acum răposat), din care 76 galbeni am plătit după cum adiverința ci păstrez dovidește, iar pentru cursul di 74 galbeni m-am fost alcătuit cu răposatul ca să priimască de la mine niște vasă zăcători cu cercuri de fhier, în care încap păr la 600 vedri rachiu”. Explicația căminarul o făcea datorită unei supărări, căci, în lipsa sa, „privighitoriul de ocolul Ștefănești (…) viind la moșia Durneștii au secfestruit  două coșuri cu păpușoi”, punându-i termen de restituire a împrumutului, altfel „păpușoii secfestruiți să vor da în socoteala dumisale cucoanei”.  Argumentând că „toți păpușoii (…) sînt vînduți neguțitorilor din Bucovina”, de la care primise banii, pe care îi și cheltuise, Eminovici cere o amânare până la „Sf. Gheorghe, anul viitor, 1852”, când va primi bani „pi fînul vîndut mocanilor și lăcuitorilor din satul Băbuleștii, așezați cu iernaticul oilor pi moșia Durneștii”. Și mai mult, Eminovici încheie jaloba, „zicînd că dacă cinstita Isprăvnicie va examina pricina fundamental, apoi atunce”, ar rămîne „slobod di pretenția întinsă” asupra-i.

Se pare că Isprăvnicia scoate sechestrul de pe porumb, dar pune sechestru pe alte cereale:  pe 3 februarie 1853, Eminovici, care tot nu restituise datoria,  solicită „cinstitei Isprăvnicii ca să binevoiască a poronci dumisale privighitorului de ocolul Ștefăneștii” spre a-i „slobozi orzul și sacara, secfestruită pi moșia Durneștii, fiind vîndută la neguțitori din Bucovina, după cai au trimis și cară să o ridice”. Totodată, Eminovici depusese la Judecătoria ținutului „șasăzeci i pol număr 10 ½ galbeni și cu 13 ½ galbenici sînt secfestruiți la Gheorghi Gîscă din Băbunești”. Această sumă ar fi trebuit să ajungă la Hristina Macri. Însă acțiunea nu se termină aici.

Adresă trimisă Consulatului britanic

În luna mai 1853 și apoi, pe 28 august 1853, vechilul Hristinei Macri se adresează  Consulatului britanic – Hristina Macri fiind supusă greacă, Consulatul britanic îi apăra drepturile – să intervină în soluționarea acestei datorii. Consulatul intervine la Departamentul Trebilor din Lăuntru, Departamentul – la Isprăvnicia din Botoșani, însă situația rămâne aceeași.

Un raport al Poliției orășenești constată, pe 24 august 1853, că Gh. Eminovici, datornicul, „ari moșie de veci numită Ipoteștii, pe care însuși o stăpînește fără a fi împosesuită, unde are îndestulă avere, precum vite, producte a moșiei și altele”. A urmat o lungă corespondență între poliția orășenească a Botoșanilor și Isprăvnicie: pe de o parte, Poliția solicita ca „cinstita Isprăvnicie [să] binevoiască a poronci dumisale privighitorului a face îndestularea jăluitoarei, căci numai atuncea s-ar putea aplica măsuri de execuție”; pe de altă parte, în Rezoluție, Isprăvnicia nota: „Să să răspundă poliției ca ea să deplinească ce are fără nici o sminteală, căci moșia de zăstre a dumisale Eminovici, după științele ce are Isprăvnicia, este împosesuită dumisale bănesei Maria Mavrodin, cu banii plătiți înainte pe anul acesta”.

Dosarul, remarcă Gh. Ungureanu, „se termină fără a ne lăsa vreun indiciu asupra acțiunilor întreprinse de Polița Botoșani asupra lui Gh. Eminovici” (a se vedea: Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, doc. 126, 164, 177, 197, 205; L. Predescu, Părinții poetului Mihai Eminescu. Date nouă, în: „Societatea de mîine”, nr. 3, 1938, doc. XVII-XXIII).

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești

Deja ai votat!
se încarcă...