vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTInvestiţii pentru învăţământ, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (video)

Investiţii pentru învăţământ, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (video)

Prezent ieri la Botoşani, Zoltan Kallos, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, a anunțat că sistemul educaţional va beneficia de finanţări în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Sistemul de învăţământ se pare că ar putea fi un beneficiar important al acestui program PNRR în sensul că există o campanie numită <Şcoli sigure şi şcoli sănătoase>. Mai sunt, din păcate, destul de multe unităţi de învăţământ în România unde toaletele sunt în curte şi mai sunt foarte multe şcoli în România care nu au acele autorizaţii de securitate împotriva incendiilor.

Vom încerca să remediem aceste probleme prin acest program național. Și pentru asta eu vă îndemn acum, ca la nivelul județului, și este foarte bine că este aici și domnul prefect, să vă faceți o analiză foarte serioasă și să veniți cu propuneri viabile. După cum bine știți, nu se vor putea finanța toate solicitările, dar dacă le prioritizăm și reușim să eficientizăm cheltuirea banului public, atunci copiii noștri vor beneficia de condiții mult mai bune în unitățile de învățământ”, a spus Zoltan Kallos.

“Sperăm să vină investiții serioase spre sistemul de învățământ românesc”

Potrivit oficialului, în PNRR va exista o componentă de formare a cadrelor didactice şi, în această ordine de idei, le-a recomandat directorilor să vină cu propuneri.

Tot în cadrul PNRR se vor construi creşe. În viitorul apropiat sperăm să vină investiții serioase spre sistemul de învățământ românesc. Să-l ridicăm la acele standarde despre care toată lumea vorbește de 30 de ani”, a afirmat.

Zoltan Kallos a mai anunţat că, printr-un proiect comun al Ministerului Dezvoltării şi Ministerului Mediului, vor fi achiziționate la nivel național peste 3.000 de microbuze școlare, inclusiv microbuze electrice. “Posibilităţi vor fi, trebuie să fiţi pregătiţi, lansez acum aceste idei pentru că ştiu că directorii, colegii mei directori, sunt preocupaţi şi, cu siguranţă, vor veni foarte multe propuneri şi foarte multe proiecte şi de la nivelul judeţului Botoşani”, a concluzionat Zoltan Kallos.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a precizat că se va face o analiză în ceea ce privește formarea profesorilor.

Vom face o analiză şi deja ne vom gândi la o prioritizare în ceea ce privește formarea colegilor noștri. Vizavi de investiţiile în infrastructura școlară, cred că și domnii primari ar trebui să aibă la cunoștință aceste aspecte, pentru că, conform legislației în vigoare, clădirile, terenurile cu destinație în învățământ sunt administrate de autoritățile publice locale. Practic ei sunt proprietarii și practic ei pot depune astfel de proiecte și cereri de finanțare”, a spus inspectorul şcolar general.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...