spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTUn ultim omagiu adus academicianului Ioan Caproşu

Un ultim omagiu adus academicianului Ioan Caproşu

Daniel Botezatu, profesor la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, a dorit să-i aducă un ultimul omagiu profesorului universitar, academician Ioan Caproşu, plecat la Ceruri pe 9 aprilie. Astăzi, 11 aprilie, el a mers la Mitoc, satul natal al academicianului, pentru a lua pământ de pe mormântul părinţilor acestuia, Vasile şi Maria Caproşu. Pământul l-a trimis la Iaşi, pentru a fi pus pe sicriul regretatului profesor.

Am ales indicatorul de părăsire a localității ca un simbol al plecării definitive din satul natal a domnului profesor. Am făcut și două fotografii cu împrejurimile. Am ales și cerul albastru de deasupra satului. Am luat un bulgăre de pământ de pe mormântul părinților și l-am trimis la Iași. Este regretabil că pe pagina oficială a primăriei Mitoc nu se pomenește niciun cuvânt despre domnul profesor, nici pe ciotul wikipedia”, a declarat Daniel Botezatu.

Ioan Caproşu nu şi-a uitat locurile natale

Academicianul Ioan Caproşu nu şi-a uitat locurile natale. În perioada în care Daniel Botezatu şi-a făcut studiile doctorale, Ioan Caproşu îi cerea să-i ducă ultimele ziare Monitorul de Botoşani, pentru a fi la curent cu ceea ce se întâmpla în judeţul Botoşani. „Durerea e mare, cuvintele multe sunt de prisos. Dacă astăzi sunt ceea ce sunt, dacă am rigorile mele față de elevi și profesori, dacă am grijă la forma și fondul tuturor celor pe care le scriu, Lui I se datorează! Domnului Profesor Academician Ioan Caproșu, Omul providențial, profesorul celest care mi-a marcat anii de studenție/ucenicie și toată cariera ulterioară, prin faptul, printre alte multele, că a fost îndrumător al meu în redactarea tezei doctorale! Rămas bun, Domnule Profesor! Acolo, undeva, pe biroul dumneavoastră, așteaptă un pahar nebăut de vin și exemplare din ziarele botoșănene pe care vi le aduceam și care rămân necitite!”, a transmis Daniel Botezatu.

Profesorul Ioan Caproşu a fost depus la capela din cimitirul Eternitatea din Iași. Slujba de înmormântare va avea loc luni, 12 aprilie 2021, începând cu ora 11:00.

Dumnezeu să îl odihnească în pace şi veşnică să-i fie amintirea!

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
55 %
2.4kmh
61 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...