(În memoria distinsului istoric și academician botoșănean, prof. univ. dr. Ioan Caproșu – 26 august 1934 – 9 aprilie 2021)
La 24 iunie 1679, Gheorghe Duca voievod îi întărea aceluiaşi Andronic Cerchezul satul Popăuţi, „ce iaste din ocolul târgului Botăşenilor”, din ispisocul de danie ce îl avea de la Ştefan Petriceicu voievod. Murind Andronic Cerchezul în 1695, Antioh Cantemir îi întăreşte Popăuţii, la 20 septembrie 1696, lui Miron spătarul, feciorul biv vel vornicului Andronic.
Noul stăpân al satului va fi Costin Neaniul, „vel căpitan de margine de Ţara Rumânească”, acestuia vânzându-i satul Popăuţi, la 17 iunie 1699, jupâneasa Axana, vorniceasa răposatului Andronic fost vornic mare şi fiul ei, Miron spătarul. Zapisul de vânzare i-l va da Miron spătarul lui Costin Neaniul abia la 20 decembrie 1701, actul fiind încheiat la Bucureşti. Şi mai târziu, la 12 august 1720, Mihai Racoviţă voievod dă Saftei, a răposatului Costin Neaniul, fost căpitan de marginea Ţării Româneşti, întărire pentru satul Popăuţi, amintindu-se dania lui Ştefan Petriceicu şi întăriturile lui Gheorghe Duca şi Antioh Cantemir voievozi.
La <1742 februarie 6>, Constantin Mavrocordat voievod le porunceşte lui Antiohie Caragea, vornicul de Botoşani, Ilieş, vel căpitanul de Dorohoi şi Ion Izmană, biv vel căpitan, să hotărască satul Popăuţi, din ocolul Botoşanilor, sat cumpărat de Necula negustorul de la Constantin Costin Neaniul, biv vel paharnic, fiul răposatului Costin Neaniul.
La scurt timp după aceasta, prin <1748 ante aprilie>, domnul Grigore al II-lea Ghica întărea bisericii Sf. Nicolae de la Popăuţi dania făcută de Ioan Mavrocordat voievod asupra unei jumătăţi din moşia Tătăraşi, din ocolul târgului Botoşani, inaugurând o lungă serie de procese între târgoveţi, clerul de la Sf. Nicolae şi „orândătarii” lor.
La prima sa domnie în Moldova, Constantin Racoviţă dăruia, în iunie 1751, mănăstirii Sf. Nicolae de la Popăuţi, toată moşia Tătăraşi. „Era o beserică de piiatră în Păpăuţi, la Botăşani, făcută de Ştefan voevoda cel Bătrân; i-au dat toate moşiile tătâne-su, lui Mihai voevoda şi au făcut-o mănăstire cu igumen şi cu sobor, închinând-o la Patriiarşiia Antiohiei, unde iaste hramul Sfântul Nicolai” Nu au lipsit nici accentele melodramatice, afirmându-se la un moment dat, inexact, că refacerea bisericii Sf. Nicolae, înzestrarea cu moşii, transformarea în mănăstire şi închinarea la Patriarhia din Antiochia s-ar fi datorat imensei dureri ce a trăit-o domnul după moartea iubitei sale soţii, Sultana, care s-a prăpădit, însărcinată fiind, în ianuarie 1753, atunci când cele puse pe seama morţii ei se întâmplaseră deja de aproape doi ani. De la o vreme, Popăuţii încăpuseră pe mâna unuia dintre marii negustori botoşăneni, Manole grecul, creditor al multor personaje din epocă, poate şi al lui Necula, fostul stăpân al Popăuţilor, de a cărui neputinţă în a-şi achita datoria se poate să se fi folosit pentru a-i lua moşia Popăuţilor. Cu toate acestea, la 1 ianuarie 1768, Popăuţii Irinei Manoleasa, „negustoriţă săracă”, erau împresuraţi de „ un Ursul i Ion, diacon din Cişmé, feciorii lui Ştefan, diiacon ot Popouţ”.
Ulterior, satul este menţionat ca fiind al mănăstirii Sf. Nicolae, alături de alte moşii, împresurând moşia târgului, spre disperarea locuitorilor de acolo. Credem că Popăuţii lui Manole, desprinşi din moşia originară a Popăuţilor, sunt cei care în „Tabla obştimelor săteşti” din 1835 sunt pomeniţi sub numele de „Botoşanca Manoleştilor”, de la ocolul Târgului, ţinutul Botoşani (azi satul Manoleşti-Deal, Manoleştii-Vale fiind „Botoşanca vornicului Callimah”, pomenită în acelaşi document). Ca şi Tulburenii, alt sat din ocolul Botoşanilor, Popăuţii sunt astăzi cartier al oraşului, doar biserica amintind de vechea aşezare.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
